Povești de succes

Catălin Bănică

Tânăr luptător în kickboxing – revenit în ring după 2 ani de pauză

Speranța care a urcat din nou în ring

Catălin are doar 13 ani, dar inima lui e formată din rezistență, curaj și o dorință imensă de a lupta. De la 5 ani și jumătate, era „mascota” clubului de box unde mergea alături de frații săi. Sportul era pentru el un mod de viață, dar realitatea nu ține cont de visuri – și uneori, trebuie să te oprești chiar și atunci când nu vrei.

După doi ani de pauză forțată, fără să fi renunțat vreodată cu adevărat, Catălin a primit șansa vieții lui. Nu doar să revină în sport – ci să o facă alături de frații lui, acolo unde îi este locul.

„Nu am vrut să renunț, dar nu am avut ce face.”

Familia lui Catălin are patru copii sportivi. Participarea la antrenamente, echipamentele, deplasările – toate înseamnă costuri. Și uneori, oricât ai vrea să continui, trebuie să te retragi. Catălin a ieșit din ring, dar nu și din lupta lui interioară. A sperat doi ani. A așteptat. Și a visat. Iar într-o zi, visul a prins contur: a primit vestea că MultBine îl va sprijini. Bucuria a fost uriașă. Pentru el, a fost un restart: „A fost șansa mea să pot continua.”


O nouă atitudine, o nouă etapă, același vis: să lupte alături de frații lui

Odată revenit în program, Catălin a devenit mai serios. A slăbit, s-a antrenat, și-a regăsit energia și disciplina. Momentul în care și-a dat seama că e pe drumul cel bun a fost la prima gală importantă la care a participat – Colosseum Tournament 42 – unde l-a văzut luptând pe fratele său Cătălin. A fost momentul care l-a inspirat definitiv.

„Îmi doresc să fiu ca el. E talentat rău fratele meu.”

Sprijinul primit de la MultBine i-a dat nu doar ocazia să revină, ci și încrederea că merită să fie acolo. Și, mai ales, motivația de a merge mai departe.

Viitorul? Împreună cu frații lui, luptând cot la cot în ring

Catălin nu visează podiumuri singur. Își vede viitorul alături de frații lui, în ring, în antrenamente, în victorie. Vrea să-l urmeze pe Cătălin, fratele său mai mare, care i-a fost model. Și dacă ar avea siguranța că reușește?

„Mi-aș ajuta mult părinții.”

Pentru Catălin, succesul înseamnă să dea înapoi – familiei, celor care l-au susținut, celor care nu au renunțat la el.

Pentru alți copii și pentru toți cei care l-au sprijinit

„Nu vă pierdeți speranța. Eu am sperat 2 ani să revin în ring.”

Pentru Catălin, speranța înseamnă dorință. A învățat că lucrurile bune se întâmplă celor care cred, chiar și în tăcere, chiar și când așteptarea doare.

Iar celor care l-au ajutat le spune, simplu și profund:„Ne-ați schimbat viețile în bine.”

🏆 Rezultate notabile

Revenire în sportul de performanță după 2 ani de pauză

Palmares box: 2019 locul 1 Cupa Copilăriei; Cupa României (copii) 2020; Cupa Trivale locul 1.

Palmares Kickboxing: locul 2 Cupa DFS 2024 București

Mi-ați schimbat viața în bine. Vă mulțumesc din suflet.
Catălin Bănică
Tânăr luptător în kickboxing – revenit în ring după 2 ani de pauză