Din lupta cu mine, spre forma cea mai bună
Andrei are 17 ani și e un sportiv de performanță care nu și-a găsit prietenii în cartier, ci în toată țara, pe tatami, în cantonamente și la concursuri. Se antrenează de mic, cu o disciplină rar întâlnită și o voință ieșită din comun. Are centura neagră la judo, e instructor, visează la podiumuri mondiale și se antrenează în fiecare zi pentru visul său.
Dar înainte de lumină, a fost „întuneric” – cum spune chiar el. Nu pentru că n-ar fi avut talent, ci pentru că performanța costă, iar drumurile spre concursuri importante rămâneau, adesea, închise. Până când a apărut o mână întinsă exact când era pe cale să cadă.
Când durerea nu te oprește, dar sprijinul potrivit îți dă aripi
La 15 ani, departe de părinți, în pregătire pentru Campionatul Național, Andrei a suferit o accidentare gravă: fisuri în încheietura mâinii. A fost acuzat că „joacă teatru” de colegi mai mari, a trecut prin nopți nedormite, dureri insuportabile și frica de a-și pierde visul. Cu discreție, a cerut ajutor unei mame de sportiv și a ajuns la o clinică privată. A luptat singur, cu corpul, cu rușinea, cu trauma.
Dar nu a renunțat.
MultBine a apărut exact în acel moment fragil. Când Andrei aflase că cineva, necunoscut, voia să-l ajute, n-a înțeles imediat ce i se întâmplă. Dar a simțit entuziasmul uriaș, o motivație renăscută și o responsabilitate nouă: „Ei chiar m-au ajutat, nu vreau să-i dezamăgesc.”
De la frustrare și renunțare, la podiumuri și curaj
Sprijinul primit a însemnat mai mult decât participări la competiții. A fost prima sponsorizare reală, echipamentele de care avea nevoie, suplimentele care îl ajută să-și susțină efortul zilnic – și mai ales un logo care i-a dat o misiune: să demonstreze că merită.
Andrei a devenit centură neagră. A trecut examenul în fața unei comisii exigente. S-a ridicat din cele mai grele momente și a descoperit că puterea lui reală nu stă doar în mușchi, ci în curaj, perseverență și credință.
Viitorul? Cu steagul României pe un umăr și cu steagul MultBine pe celălalt.
Andrei visează la aurul de la Campionatul Mondial din Indonezia. Își dorește podiumul Balcaniadei, dar mai ales medalia olimpică – acolo unde visurile devin istorie.
Dacă ar putea vorbi cu „micul Andrei”, i-ar spune:
„Nu mai plânge în brațele mamei înainte de meci. Emoțiile se transformă în curaj. Ține minte asta.”
Pentru alți copii și pentru toți cei care l-au sprijinit
Andrei știe ce înseamnă bullying-ul, epuizarea, abandonul visului. Le spune altor copii: nu acceptați să fiți călcați în picioare. Mergeți înainte. Cereți ajutor. Pentru că el a făcut-o – și viața i s-a schimbat.
Iar pentru cei care îl susțin:„Nu sunteți doar oameni. Sunteți rugăciuni împlinite. Când câștig, vreau ca numele vostru – MultBine – să răsune în sală. Ați fost scânteia care mi-a reaprins motivația.”
